Galerie

BIBLIOTECA ASTRA

George Baritiu 5,Sibiu

Audio (555.13K)

Zona în care a fost amenajat Parcul și Palatul ASTRA era un vechi tranșament între zidurile centurii a III-a și a V-a de fortificație ale Sibiului.

Înființarea Asociației ASTRA, în 1861, va duce și la înființarea unui muzeu, în 1869, condus de Visarion Roman, ales în urma unui concurs dintre zece candidați. În Adunarea Generală din 27 - 28 august 1897, de la Mediaș, s-a decis construirea unui sediu special dedicat muzeului asociației și bibliotecii. Dintre cele 24 de proiecte ce au fost avizate de Reuniunea Arhitecților din Viena, a fost selecționat planul lui Baranyai Aladar și Marton Akos. Conducerea instituției, coordonată de Nicolae Togan, a acceptat proiectul și astfel în 19 august 1905, în ciuda trenării lucrărilor, a fost inaugurată noua clădire a Muzeului Asociațiunii. Banii, 158.426 de coroane și 97 de filieri, au provenit din donațiile membrilor Asociațiunii.

Primul nume al clădirii a fost "Casa Națională" și de abia în 1905 numele i-a fost schimbat în "Muzeul Asociațiunii".

Clădirea era amplasată în Parcul Orașului, care a primit numele de Parcul ASTRA după Primul Război Mondial. Acesta a fost primul proiect realizat de "Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului". Clădirea dreptunghiulară este de influență neoclasică cu reminescențe baroc. Ea este formată dintr-un soclu înalt, parter, trei etaje, unul simplu și rectangular.

În holul principal avem aplicate pe lateralele scărilor două plăci cu inscripții. Pe prima sunt trecuți fondatorii particulari ai muzeului, pe când pe cea de a doua sunt trecuți fondatorii juridici ai acestuia.

Sala de ședințe a Comitetului Central al ASTRA este realizată precum o sală de spectacole, cu scenă, balcon și auditoriu. Decorația este realizată din grupuri statuare reprezentând muzele teatrului (un bărbat ținând în braț o mască grecească și o femeie ținând în brațe o tamburină). Din candelabrul aurit așezat central pornesc dintr-o plasă metalică aurită, cu pilaștrii aparenți ce susțin grupurile statuare, măști și decorații cu elemente muzicale.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Continental Forum Sibiu (86 m)
cafenea Piața Unirii 10, Sibiu

Erasmus Buchercafe (133 m)
cafenea Mitropoliei 30, Sibiu

Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. (134 m)
muzeu Mitropoliei 30, Sibiu

HOME      TOP