Galerie

SINAGOGA

Constitutiei nr. 19, Sibiu

Audio (347.79K)

Comunitatea evreiască din Sibiu era una mică, dar cu o considerabilă forță financiară, astfel încât ei au reușit a-și construi un lăcaș de cult în interiorul cetății medievale, pe latura de nord-est, în apropierea bisericilor Ursulinelor și cea a Franciscanilor.

Astfel comunitatea israelită, care nu avea un lăcaș de cult din secolul al XV-lea, când se pare că exista un lăcaș undeva în Orașul de Jos, a angajat pe arhitectul ungur Szalay Ferenc, dându-i ca termen de recepție începutul Sărbătorilor Mari din 1899. Lucrarea a fost terminată la timp în 1899, făcându-se eforturi mari pentru ridicarea acestei construcții de către comunitatea iudaică, remarcând aici rolul președintelui comunității, dl. Joseph Schwartz.

Clădirea este formată dintr-un corp dreptunghiular, în stil eclectic, prezentând soclu, parter și un etaj. Întreaga fațadă este îmbrăcată într-un placaj de cărămidă. Parterul este delimitat de primul etaj printr-un brâu și o friză cu decor vegetal stilizat. Coloanele sunt unite între ele de o friză de piatră decorată de elemente vegetale. Frontonul este realizat din două coloane dreptunghiulare, decorate în stilul iudaic. Ele sunt finalizate de câte o abacă, peste care sunt așezate câte un element decorativ, în stilul templelor iudaice din Israel. Deasupra lor este așezat un element decorativ, care reprezintă pietrele celor 10 porunci.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Cafe Levoslav (327 m)
cafenea Gheorghe Magheru 12, Sibiu

Muzeul de Farmacie (442 m)
muzeu Piața Mică 26 parter, Sibiu

Amber Cafe (445 m)
cafenea Piața Mare 14, Sibiu

HOME      TOP