Galerie

BANCA ALBINA

Mitropoliei nr. 16, Sibiu

Audio (795.95K)

A doua jumătate a secolului al XIX-lea este marcată și de o explozie a instituțiilor de credit. În 1872 s-a înființat Institutul de Credit și de Economii "Albina". Dintre fondatorii Visarion Roman, Iacob Bologa, Timotei Cipariu, Paul Dancu de M. Sajo, Ioan Hannia, Alexandru și Anton Mocsony, David Urs baron de Margine, a fost ales administratorul acestui Institut, în persoana lui Visarion Roman, fost inspector la Societatea "Trannsylvannia". După mandatul său între 1873 și 1884, director executiv al instituției a fost Partenie Cosma între 1885 și 1915.

În 1872, Alexandru și Anton Mocsony prezintă ministrului Agriculturii, Industriei și Comerțului din Ungaria, dl. Szlavy, statutele și cererea de aprobare a înființării acestei bănci. Statutele din 1872 și cel din 1879, aminteau prin cel de al patrulea respectiv al treilea articol că sediul Institutului era orașul Sibiul. În cadrul ședinței ordinare din 15 octombrie 1871 a Consiliului de Administrație, s-a luat decizia construirii unui sediu adecvat activității viitoarei bănci, precum și procurarea unei case de fier pentru depozitarea banilor. În 1875, au fost cumpărate casele lui Guido de Baussnern, "Curtea Sighișorenilor" și încă o casă de pe strada Poștei pe locul cărora a fost construit viitorul sediu al băncii. Acesta a fost inaugurat în 1882.

Banca a avut succes astfel încât în 1885 ei au avut 3195 de deponenți cu o cifră de circa trei milioane de florini. Aceste fonduri au permis societății să ofere o serie de credite către multe dintre proiectele locale sau să susțină ea însăși astfel de proiecte. În 1886 a oferit 25.000 de florini către "Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu" și alți 500 de florini liceului de fete. În 1893, a oferit parte din cei 450.000 de florini care au format bugetul de construire a Uzinei electrice din Sibiu. În 14 septembrie 1895, banca, alături de "Reuniunea femeilor romane", a inițiat programul "Masa studenților", prin care 50 de elevi români primeau o masă zilnică, costurile ridicându-se la circa 300 de florini pe an suportați în totalitate de bancă. În timpul Primul Razboi Mondial, Banca "Albina" a coordonat toate băncile românești din Transilvania. În 1948 autoritățile comuniste de la București decid desființarea băncii, după naționalizarea sa. Sediul său a devenit sediul sucursalei sibiene a Băncii Naționale a României, așa cum este și astăzi.

Clădirea este plasată la intersecția străzilor Mitropoliei și Poștei, clădirea originală (în anii `50 ai secolului trecut a fost adăugat un al treilea corp) fiind în formă de L, cu fațada dinspre strada Mitropoliei formată din 12 axe, iar cea dinspre strada Poștei din 18 axe. Interiorul este unul din care se remarcă sala de ședințe unde era așezat un portret în ulei al lui Visarion Roman.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Mojo Cafe (112 m)
cafenea Alexandru Xenopol 1, Sibiu

Marionette (141 m)
cafenea Konrad Haas 1, Sibiu

Muzeul de Istorie - Casa Altemberger (141 m)
muzeu Mitropoliei 2, Sibiu

HOME      TOP