Galerie

BISERICA REFORMATĂ

Mitropoliei nr. 9, Sibiu

Audio (489.22K)

Edictul de concivilitate de la finalul secolului al XVIII-lea nu a adus în interiorul cetății și în viața activă a orașului numai maghiari de credință romano-catolică, dar și mulți de credință reformată-calvină. Aceștia, chiar dacă se diferențiau ca și rit de comunitatea săsească și erau mai puțini în oraș, și-au arătat intenția de a-și construi un lăcaș de cult. Deoarece între ei erau și magnați puternici, membrii ai Guberniului, vor reuși să determine Magistratul în a cumpăra parcele în interiorul cetății. Astfel ei au cumpărat casele Filtsch și Habermann, care au fost dărâmate, și a fost construită biserica.

Costurile s-au ridicat la circa 40.000 de florini, lucrările fiind începute în 1783, iar biserica fiind inaugurată la 26 noiembrie 1786. Cei care s-au ocupat de administrarea șantierului au fost meșterul Samuel Krempels și dulgherul Johannes Schneider.

Biserica este o biserică sală care are o absidă semicirculară nedecroșată și un turn pe fațada de vest. Turnul este organizat tipic baroc și are un acoperiș în șase ape organizat tip piramidal. El prezintă câte o coloană aparentă de tip doric care susțin acoperișul. Astăzi sub partea inferioară a ancadramentelor se află rame de piatră care din fotografiile de arhivă și din desene putem observa că nu existau, în schimb fereastra era mai mare, înglobând și aceste elemente. Èšiglele sunt glazurate în diferite culori tipice secolului al XVIII-lea.

Interiorul este sobru, cu bolți semicilindrice susținute de arce dublou. Altarul este format dintr-un amvon (în C) cu baldachin și motive aurite ale draperiilor, precum și ghirlande de trandafir și un pelican pe acoperișul său. Pe fațada de vest regăsim tribuna susținută de doi stâlpi masivi, aici fiind așezată și orga.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Muzeul de Istorie - Casa Altemberger (37 m)
muzeu Mitropoliei 2, Sibiu

Muzeul Bruckenthal (53 m)
muzeu Piața Mare 4-5, Sibiu

Mojo Cafe (91 m)
cafenea Alexandru Xenopol 1, Sibiu

HOME      TOP