Galerie

POȘTA

Str. Mitropoliei nr. 14, Sibiu

Audio (448.20K)

Odată cu implementarea administrației habsburgice, aceasta a perfecționat întreaga infrastructură a provinciei. Generalii armatei imperiale din Transilvania, precum contele Steinville și contele Virmond, s-au implicat în organizarea sistemului poștal din Transilvania, implicit pe cel din zona Sibiului.

Una dintre măsuri a fost reabilitarea drumului antic roman ce trecea pe la Turnu Roșu, "via Carolina". În 1745 s-a inaugurat linia poștală Viena - Timișoara - Sibiu, menționată în almanahul lui Martin Hochmeister din 1790. În această perioadă exista deja în Sibiu un oficiu poștal care-și desfășura activitatea în centrul orașului în clădirea ce găzduia sediul Universității Săsești, adică în Casa Hecht.

În 1 februarie 1874 s-a deschis Oficiul Poștal din Sibiu, care și-a inaugurat sediul de abia în 1 octombrie 1904. Clădirea, considerată una de factură istoricistă - eclectică, a fost ridicată la intersecția străzilor Poștei (Bayer) și Mitropoliei (Măcelarilor) pe două parcele medievale, una aparținând oratorului J. G. Bayer.

Parterul este marcat de patru arcade la portal, două dintre ele în stânga fațadei fiind oarbe. La început aceste arcade erau deschise, atât spre strada Mitropoliei cât și spre strada Poștei, ca o amintire a medievalelor culoare de trecere prezente în cetate. Celălalte două organizează accesul pietonal în clădire. Acestea sunt surmontate de o platformă de scară formată din mai multe trepte. Decorul neogotic este realizat dintr-un basorelief în registrul superior și de o decorație tip mască la nivel inferior. Cele două frontoane sunt flancate de două elemente de decorație neogotică susținute de console.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Mojo Cafe (105 m)
cafenea Alexandru Xenopol 1, Sibiu

Muzeul de Istorie - Casa Altemberger (128 m)
muzeu Mitropoliei 2, Sibiu

Marionette (136 m)
cafenea Konrad Haas 1, Sibiu

HOME      TOP