Galerie

LICEUL DE ARTĂ

Alexandru Odobescu nr. 2, Sibiu

Audio (318.60K)

În 1896 a fost inaugurată clădirea școlii de meserii, actualul Liceu de Artă. Arhitectul acestui edificiu a fost Karl Heinrich Eder, cel care a adus o inovație în arhitectura Sibiului prin prima curte de lumină. Un alt element distinct este dispunerea diferită a fațadelor, una având un etaj și o alta trei etaje.

Fațada este formată din 11 axe, cele trei axe centrale fiind în rezalit. Planul este unul dreptunghiular, fațadele laterale fiind realizate în limita coborârii pantei. De altfel și fațada principală este în pantă, soclul în partea stângă fiind mai înalt decât în partea opusă. În partea stângă soclul prezintă și ferestre la demisol. În trecut intrarea era realizată printr-un intrând care copia cei doi pilaștrii încă existenți. Amenajarea străzii pentru traficul mașinilor a dus la sacrificarea intrării și la demolarea acestui intrând.

Interiorul este organizat în jurul curții de lumină realizată din sticlă și metal. Aceasta este organizată pe părțile laterale din coloane dreptunghiulare la parter, cu soclu, corp delimitat de arc prin cornișă profilată și un arc marcat pe cheie de un ecuson.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Muzeul de Istorie - Casa Altemberger (67 m)
muzeu Mitropoliei 2, Sibiu

Cafe Wien (73 m)
cafenea Piata Huet 4, Sibiu

Kleines Cafe (113 m)
cafenea Piata Huet 3, Sibiu

HOME      TOP