Galerie

SALA THALIA

Cetatii 3-5, Sibiu

Audio (1.76M)

La mijlocul secolului al XVIII-lea, în 1752, în Sibiu se juca deja pe o scenă de lemn în Piața Mare. De abia în 1787 Magistratul, prin reprezentantul sau Stephan Leopold Hirling, a oferit printr-un contract cu tipograful Martin Hochmeister, Turnul Gros, parte a fortificațiilor medievale ale cetăți, pentru amenajarea unui teatru modern.

Martin Hochmeister a influențat viața culturală a Sibiului și Transilvaniei secolului al XVIII-lea. El a cerut Magistratului să-i ofere terenul dintre turnul Lăcătușilor și cel al Olarilor, inclusiv Turnul Gros, pentru a-l transforma în teatru. Magistratul a acceptat cu unica condiție de a respecta propunerea de transformare și astfel turnul medieval a devenit o instituție culturală modernă.

Hochmeister a fost ajutat în ideile sale de guvernatorul Transilvaniei, contele Banffy, de generalul comandant contele Fabris și de Christoph Seipp, un apropiat al lui J. W. Goethe, care a stat doi ani la Sibiu. Martin Hochmeister este reprezentantul care evidențiază cel mai bine din punct de vedere cultural administrația austriacă.

Au fost două idei de amplasare a teatrului, contele Banffy dorind să fie așezat undeva în centrul orașului, dar cum nu a găsit nici o propunere, a optat spre ideea lui Hochmeister și a generalului Fabris care doreau ca Turnul Gros să devină teatru. Amenajarea teatrului s-a făcut intervenind asupra fortificațiilor medievale.

Turnul Gros face parte din a cincea centură de fortificații a Sibiului medieval, construit între 1540 și 1552 și conceput ca o rondelă de apărare cu arme de foc. Se pare că cel care a finanțat această construcție a fost Markus Pempflinger, primarul Sibiului la mijlocul secolului al XVI-lea. Unica clădire care s-a adăugat a fost realizată în 1787, fiind construită în fața rondelului mare pentru realizarea anticamerelor.

Teatrul a fost edificat între iunie și decembrie 1787, fiind inaugurat în 1 iunie 1788 cu una dintre piesele lui Christoph Seipp. El este așezat astăzi între străzile Cetății și Coposu, cu acces dinspre ambele străzi. Primul plan s-a realizat tot după planuri vieneze, dar Hochmeister s-a lovit de câteva realități urbanistice. Astfel el a dărâmat zidul din fața teatrului care aparținea celei de a treia incinte și a deschis și mai mult strada pentru ca circulația să fie cât mai accesibilă, pavând drumul de la teatru până în Piața Mare și creând un coridor acoperit ce lega curtea cu intrarea în teatru. În 1791 el a realizat un pasaj între promenade, pasaj denumit "Theatertrappe", dar acesta a fost închis în 1818. În 1788 s-au finalizat balcoanele, pe două nivele, în total fiind amenajate 23, respectiv 20 de loje. O lojă putea fi închiriată cu 2-3 ducați pe lună.

Între 1788-1791 în partea opusă a scenei era loja guvernatorului, care avea opt locuri. Ea a devenit apoi rezerva pentru invitații de onoare. Mai jos existau două loje mai mici, una aparținând familiei Hochmeister. Deasupra se afla galeria denumită "paradis" cu totul fiind decorat în alb, roșu și auriu.

Aici s-au jucat nenumărate piese printre care "Pădurea Sibiului" în 1815, "Trei tablouri ale Ardealului de altă dată" în 1832, "Ce-ți tot povestește Sibiul" în 1859, dar au avut loc și concerte cum a fost cel din 1879 cu Johannes Brahms și J. Joachim. Martin Hochmeister a organizat aici și baluri sau recepții taxând cu 2 florini pentru 16 spectacole și un bal sau doar un florin participarea la un bal.

Primul intendent al teatrului va fi tocmai Siepp, care în 1792 credea că poziția centrală a teatrului îi oferea un loc important ca instituție în viața culturală a orașului. În 6 august 1826 un regizor slovac va pune în scenă un spectacol de artificii care a dus la incendierea completă a edificiului, acesta fiind ruinat. Fiul fondatorului, Martin Hochmeister jr. a cheltuit 17.000 de guldeni pentru restaurarea completă, după modelul Leopoldstheater din Viena, astfel încât la 1 martie 1827 a avut loc un nou spectacol. Anul 1849 aduce cu sine întreruperea spectacolelor, generalul Bem ocupând teatrul, dar în 1850 activitatea s-a reluat.

În 1865, Magistratul a cumpărat pentru 35.000 de guldeni teatrul de la urmașul lui Hochmeister, din acest moment stagiunea devenind una permanentă, deși la un moment dat Magistratul dorise a oferi spațiul spre folosință colegiului iezuit, actualul Colegiu Național “Gheorghe Lazăr", care se perinda prin tot orașul fără un sediu stabil. În 1868 a regizat aici câteva spectacole și Mihai Pascaly. Piesele de teatru erau destinate populației sărace a orașului. Magistratul a refuzat sistematic în schimb să prelungească concesiunea, refuzând folosirea exclusivă a limbii maghiare în piese.

Refacerea teatrului a dus la renunțarea la stilul baroc original pentru unul rococco, cu o balustradă care la baluri putea fi demontată și înlocuită cu o scară pentru mai mult spațiu, cu ranguri lăcuite în alb și cu strucatură aurită, cu fotolii și perdele de pluș roșu. În total pe cele două etaje au fost amenajate 40 de loje și alte 400 de fotolii la parter în sală. În mijloc s-a amenajat o lustră mare cu lumânări. Garderoba era amenajată în spatele scenei dar era mică și insalubră. Cortina reda o pictură după imaginea Sibiului dată de Franz Neuhauser cel tânăr la începutul secolului.

În 1876 au avut loc refaceri la fațadă precum și la interior, care a fost decorat în alb, roșu și auriu, redeschizându-se în 1 septembrie 1887 cu piesa Faust.

Numele de Sala Thalia care este astăzi consacrat între sibieni vine din perioda comunistă când aici, după un alt incendiu din 1949, a funcționat clubul sindicatelor de la fabrica Independența. După 1990, Consiliul Județean decide restaurarea complexului. Lucrările au început în 1994, dar se vor termina de abia după zece ani în 2004, când în locul teatrului aici s-a mutat Filarmonica din Sibiu.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Pardon Café & Bistro (36 m)
cafenea Cetății 14, Sibiu

Muzeul De Istorie Naturală (100 m)
muzeu Cetății 2, Sibiu

Weltkultur Cafe und Bar (236 m)
cafenea Nicolae Balcescu 13, Sibiu

HOME      TOP