Galerie

PALATUL BRUKENTHAL

Piața Mare nr. 4-5, Sibiu

Audio (1.63M)

Căsătoria lui Samuel von Brukenthal cu Sofia Klockner i-a adus ca moștenire casele familiei acesteia, printre care și cea din Piața Mare. Palatul său principal s-a construit pe două parcele. Pe prima se afla casa senatorului Daniel Klockner, tatăl soției sale. O a doua clădire aparținea, în momentul cumpărării, lui Zacharias von Offner, care o cumpase la rândul lui de la văduva Vette în 1775.

Brukenthal cumpără și alte două terenuri ce aparțineau familiilor Filtsch și Albrecht aflate lângă terenurile mai sus amintite. Ultima parcelă a fost cumpărată în 1784 pentru construirea grajdului. Faptul că palatul s-a construit pe mai multe parcele va duce la limitarea volumetriei sale, diferită de alte palate, traseul fiind frânt pe laturile de nord și sud.

Unii specialiști consideră că proiectantul a fost arhitectul șef al Sibiului, Johann Eberhardt Blaumann. O altă ipoteză se referă la persoana lui Franz Joseph Martinelli, arhitectul familiei Martinelli. Alții aduc în prim plan încă un alt nume, acela al arhitectului militar Theseo. Constructorii au avut probleme serioase cu respectarea aliniamentului. Magistratul a fost de acord cu dărâmarea caselor dar a fost foarte riguros în respectarea acestuia.

La acest monument au mai participat și alți diferiți artiști. Astfel îi remarcăm pe Simon Hoffmeyer, autorul portalelor și supraportalelor, a decorației fațadei, a sobelor, candelabrelor, statuilor, urnelor și veselei; pe Anton Herzum, cel care realizează ancadramentele ferestrelor și a capitelurilor; pe Ludwig Christian Hezel, originar din Franconia, el realizând tâmplăria; pe Johann Bauernfiend, calfă vieneză a lui Hezel, el realizând tâmplăria artistică, stucatura de plafon și mobilierul; pe Nicolaus Jaffer din Eisenstadt și Johann Tauffer din Viena, ei realizând tapițeria și tapetul; pe Franz Neuhauser jr., pictor care realizează diferite picturi din palat; pe Johann Krempels, pictor decorator; pe Franz Burg, dulgherul care a construit șarpanta și meșterii atelierului Bleicher din Viena care au realizat sobele de faianță.

Lucrările încep practic imediat ce Samuel von Brukenthal devine guvernator al Transilvaniei. În 1779 lucrările sunt aproape gata, fiind nevoie de unele finisări, astfel că finalizarea s-a făcut la 1783. Cele trei corpuri principale au fost inaugurate în ajunul Crăciunului din 1785. Cea care îl înștiința pe Samuel von Brukenthal, când acesta era la Viena, despre evoluția lucrărilor era nepoata sa, Therese Holzer. În secolul al XIX-lea încă se aduc modificări la construcție prin amenajarea grajdului din a doua curte și a aripii stânga, transformată ulterior în școală, adăugindu-i-se încă un etaj. În 1818 au avut loc reparații datorate căderii unei bucăți de stucatură care a degradat 115 tablouri. Ultimele amenajări s-au realizat la finalul anilor 1890, când fostele grajduri au fost reamenajate pentru extinderea bibliotecii. O restaurare completă a clădirii s-a realizat între 2005 și 2007.

În acest palat seară de seară aveau loc recepții, concerte sau vizite ale demnitarilor, aici întrunindu-se de multe ori Dieta Transilvaniei. Cea care administra palatul era soția baronului, Sofia.

După moartea lui Samuel von Brukenthal palatul a revenit, conform testamentului său, moștenitorilor, fidei commiss. Primul a fost Johann Michael Joseph, fiul lui Karl Brukenthal, acestuia urmându-i Samuel Brukenthal, Michael Brukenthal, Michael Soterius von Sachsheim, ultimul moștenitor fiind Hermann von Brukenthal. După moartea acestuia comunitatea săsească urma a prelua clădirea cu toate colecțiile sale și cu o sumă de 38.000 de florini pentru a fi folosiți anual la extinderea colecțiilor, întreținerea palatului, plata personalului muzeal. Clădirea a devenit între timp muzeu, primul muzeu public din România și printre primele din lume. Acesta urma a fi condus de un curator numit de biserică și de familia Brukenthal. Încă din timpul baronului la etaj exista o expoziție vizitabilă.

Deschiderea muzeului a avut loc în data de 25 februarie 1817 și a fost denumit de preotul paroh Johann Filtsch "Muzeul Națiunii Saxone". Denumirea s-a transformat în 1840 când a devenit "Brukenthalische Museum fur Kunst, Wiessenschaft und Vaterlandeskunde". La 1817 biblioteca avea 15 972 de volume, dintre care 76 erau incunabule și circa 40 de tablouri și gravuri. La etajul al II-lea se amenajase o sală pentru perfecționarea artiștilor unde se realizau studii după tablourile din colecție, coordonatorul acestora fiind Franz Neuhauser.

Muzeul a achiziționat în continuare tablouri și alte opere dar fondurile erau precare, astfel încât în permanență s-a ajuns la reducerea personalului, la un moment dat existând doar un custode, un custode adjunct și un om de serviciu. S-au înglobat noi biblioteci sau colecții, un rol covârșitor avându-l Ludwig Reissenberger care a cerut moștenitorului Brukenthal să refacă politica economică a muzeului. Încercările de atragerea a investiților făcute de curatori, precum Johann Ludwig Neugeboren sau strângerea de fonduri din 1907, nu au avut succesul scontat.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a adus cu sine și primii adevărați specialiști în domeniul artei care au devenit custozi sau specialiști. Amintim aici pe Karl Schellein, directorul Școlii de Restaurare din Viena, el editând catalogul pinacotecii, pe Michael Csaki, care studiază sistematic pinacoteca sau pe Theodor von Trimmel, cel care atribuie unele tablouri unor autori care nu erau cunoscuți.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Centru Informare Turistica Primarie (42 m)
centru de informare Samuel Brukenthal 2, Sibiu

Muzeul Bruckenthal (64 m)
muzeu Piața Mare 4-5, Sibiu

Muzeul de Istorie - Casa Altemberger (115 m)
muzeu Mitropoliei 2, Sibiu

HOME      TOP