Galerie

CASA ALTEMBERGER

Mitropoliei nr. 2, Sibiu

Audio (919.62K)

Pe locul unde astăzi se află Casa Altemberger, a existat o așezare eneolitică din cultura Coțofeni. O parte a cercetătorilor consideră că aici a existat o fortificație dacică, dar apoi, până la așezarea sașilor, nu există dovezi ale existenței altor așezări romane sau medievale.

Cercetările arheologice din anii `80 - `90 au identificat existența construcțiilor încă din secolul al XIII-lea. Pe locul actualei clădiri au existat mai multe locuințe. Prima locuință era din lemn cu podeaua adâncită. Aici se pare că a existat un atelier de turnat clopotele. Peste primele locuințe s-a construit o casă de piatră care apoi a fost demolată pentru a face loc noii clădiri.

În secolul al XV-lea, Thomas Altemberger, primar al Sibiului, cumpără parcelele și casele din această zonă în ideea de a-și construi domiciliul său. El își amenajează casa pe zidul de fortificație a orașului, un fapt comun pentru acea perioadă. Turnul locuință tipic pentru casele gotice construite în acea perioadă a fost prima etapă a construirii viitoarei primării.

Nu se știe dacă l-a condus, dar este sigur că Andreas Lapicida a lucrat pe acest șantier. Lui îi datorăm realizarea celui mai frumos element al clădirii, loggia din grădina casei.

În 1491 Thomas Altemberger moare și casa ajunge în proprietatea lui Nicolaus Prol, iar în 1499 în proprietatea lui Johann Lulay, ambii primari ai Sibiului. Clădirea ajunge apoi în proprietatea lui Mathias Armbruster, iar după moartea sa soția se căsătorește cu Markus Pempflinger, ambii de asemenea, primari ai Sibiului.

Markus Pempflinger, implicat financiar și politic alături de întreg orașul în războiul civil din Transilvania, falimentând, este nevoit a vinde reședința sa. În 1545, municipalitatea cumpără pentru 1922 de guldeni casa care devine astfel sediul Primăriei Sibiului pentru următorii 400 de ani. În 1947 autoritățile comuniste decid a muta Primăria într-un nou sediu. În vechiul sediu al Primăriei a funcționat pentru o perioadă societatea de construcții a orașului.

Între anii 1967 - 1968 se decide restaurarea completă a edificiului, ocazie cu care se reface înălțimea originală a turnului locuință. Aici se va muta muzeul de istorie al orașului și devine parte a Muzeului Național Brukenthal, așa cum este și astăzi.

În clădire, pe lângă birourile administrative, existau sala de ședințe a Magistratului, sala de recepție, arhiva orașului, închisoarea și sala de torturi. În secolul al XIX-lea serviciul de pompieri funcționa tot în sediul primăriei.

Prima fază a construcției a însumat turnul locuință și câteva corpuri ale clădirii dinspre strada Centumvirilor, unde se află bowindow-ul și loggia. Aceste prime aspecte au făcut ca întregul complex să fie considerat de către istoricii de artă drept cel mai important edificiu laic construit în stilul gotic în România.

În timpul lui Johann Lulay se construiește clădirea principală. Noi construcții sunt realizate în timpul în care aici funcționa primăria, când se organizează sala de consiliu dar și noi corpuri ale clădirii. În timpul vizitei împăratului Joseph al II-lea, comunitatea va amplasa o placă comemorativă a evenimentului desupra intrării principale.

facebook  twitter  google+  pinterest  email  

În zonă

Muzeul de Istorie - Casa Altemberger (51 m)
muzeu Mitropoliei 2, Sibiu

Centru Informare Turistica Primarie (67 m)
centru de informare Samuel Brukenthal 2, Sibiu

Cafe Wien (75 m)
cafenea Piata Huet 4, Sibiu

HOME      TOP